Endodontie

Endodontia e o ramura a stomatologiei care vizeaza diagnosticarea afectiunilor pulpei dentare si tratamentul acestora (pulpectomie si obturatie de canal)

Pulpa dentara

pulpa dentaraDintele se hraneste si isi pastreaza vitalitatea prin intermediul pulpei dentare, formata dintr-o portiune coronara, urmata de portiunea radiculara ce se termina la nivelul apexului (varful dintelui). Pulpa dentara e alcatuita din tesut conjunctiv, vase de sange si nervi. Ultimele doua formeaza pachetul vasculo-nervos al dintelui. Pulpa dentara are mai multe roluri, pe langa cel de hranire a dintelui, receptioneaza senzatia dureroasa atentionand ca e momentul prezentarii la dentist. Contribuie de asemenea la depunerea de dentina secundara ce formeaza un scut de protectie atunci cand stimulii actioneaza prelungit.

Afectiunile pulpei dentare

Afectiunile pulpei dentare apar atunci cand caria a penetrat stratul de smalt, cel de dentina, si a ajuns in profunzimea dintelui. Bacteriile ajung in vecinatatea pulpei dentare, iar mecanismele ei de aparare nu mai fac fata. In prima faza determina inflamatia pulpei dentare, iar apoi infectarea ei. Afectarea pulpei se manifesta prin sensibilitate la stimuli ( rece, cald, dulce), apoi prin durere, ce creste in intensitate, iar in cazul infectiei pulpare apar abcese.
Afectarea pulpei poate avea mai multe cauze: caria dentara ( cea mai frecventa), obturatii (plombe) coronare prea profunde, traumatisme suferite de dinte, fracture dentare, afectiuni parodontale.

Tratamentul de canal

tratamentul de canalIn cazul afectiunii pulpare ireversibila, pulpita, tratamentul consta in pulpectomie, adica scoaterea nervului. Se curata caria, se deschide camera pulpara, apoi cu ajutorul acelor de canal manuale sau a celor rotative se scoate nervul. Urmeaza tratamentul de canal ce consta in curatarea resturilor pulpare, largirea, permeabilizare canalului sau canalelor radiculare, pentru ca numarul acestora difera in functie de dinte.Dintii frontali au 1 canal, premolarii pot avea 1 sau 2 canale, iar molarii au de regula 3. Se spala cu solutii dezinfectante, apoi se usuca canalul. Inchiderea se face cu pasta de canal si conuri de gutaperca, pe toata lungimea acestuia. Materialul folosit e neresorbalil, compact, opac radiologic. Acest tratament se realizeaza de regula intr-o singura sedinta.

In cazul infectiei pulpare, tratamentul trebuie sa tina cont de gradul de infectare. Daca infectia e in stadiu incipient, si nu a trecut de varful dintelui, se poate curata, dezinfecta si obtura canalul intr-o singura sedinta. Daca infectia a depasit varful dintelui si s-a raspandit la nivelul osului, se incearca un tratament medicamentos local, iar ca ultima solutie un tratament chirurgical, rezectia apicala. Tratamentul medicamentos al infectiei dentare poate cuprinde mai multe sedinte.

Dintele tratat endodontic sufera in timp modificari: coroana se inchide treptat la culoare si devine mai putin rezistenta la factori microbieni si la presiunea masticatorie, putand suferii fracturi. Cand apar aceste modificari se recomanda imbracarea cu coroana dentara.

Comments

comments

Posted in: Tratamente Dentare

Comments are closed.